Filme recomandate

The Best Offer (2013)

Psiho Sexualitate

Regia: Giuseppe Tornatore
Cu: Geoffrey Rush, Jim Sturgess, Sylvia Hoeks
Gen film :Dramă
Durata:124 minute

    „In primul muzica semnata de maestrul Ennio Morricone, iar regia semnata de Giuseppe Tornatore. Filmul pare la inceput, plictisitor dar doar in aparenta, intriga incepe sa te cucereasca prin calitatea imaginilor, a dialogului si scenariului. O scena plina de subintelesuri este cum personajul principal (Oldman), isi priveste colectia de portrete feminine, incercand parca sa descopere eternul mister al sufletului femeii. Doi oameni ,,stricati'' sufleteste, reusesc sa se repare unul pe celalalt si va ridica intrebarea daca v-a reusii sau nu deslusirea eternului mister feminin."
( cinemagia.ro/comentariu)

vezi trailer

 

 

Dupa dealuri (Beyond the Hills) 2012

Psiho Sexualitate

Regia: Cristian Mungiu 
Cu: Cosmina Stratan, Valeriu Andriuta, Cristina Flutur,
Gen film: Drama
Durata: 150 minute

După dealuri” spune povestea a două fete care au crescut împreună şi care se reîntâlnesc după câţiva ani de despărţire. Alina (Cristina Flutur) se întoarce din Germania să o ia cu ea pe Voichiţa (Cosmina Stratan), prietena ei din copilărie de care se simte încă foarte ataşată. Voichiţa şi-a găsit însă calea în credinţă, iar maicile printre care trăieşte la mănăstire ţin locul familiei pe care nu a avut-o niciodată. Alina luptă cu toate puterile să recâştige afecţiunea Voichiţei, făcându-i pe cei din jur să se întrebe de unde vine forţa care o animă.

vezi trailer

 

 

LOL (Laughing Out Loud) 2008

Psiho Sexualitate

Regia: Lisa Azuelos
Cu: Sophie Marceau
Gen film: Comedie
Durata: 103 minute

    LOL – aşa o strigă prietenii pe Lola. Totuşi, când se întoarce din vacanţă, Lola nu e prea veselă. Arthur, prietenul ei, o provoacă spunându-i că tocmai a înşelat-o pe timpul verii. Iar gaşca de prieteni au tendinţa de a complica totul. La fel ca şi mama ei, Anne, cu care dialogul a devenit imposibil. Că părinţii ei au divorţat e un lucru. Dar că Anne îşi tratează adolescenta ca şi cum ar fi un copil, minţind-o în legătură cu lucruri esenţiale, de exemplu că se întâlneşte în secret cu fostul soţ ori că se lasă agăţată de un poliţist... asta e cu totul altceva! În acelaşi timp, Anne se întreabă ce s-a putut întâmpla cu fetiţa ei, odinioară atât de ascultătoare...(cinemagia.ro)

Vezi trailer

Detachment (2011)

Psiho Sexualitate

Regia: Tony Kaye
Cu: Adrien Brody, Lucy Liu, Christina Hendricks
Durata: 97 min Gen: drama

    Filmul este o cronică de trei săptămâni din vieţile a câtorva profesori de liceu, administratori şi elevi, văzută prin ochii unui profesor suplinitor, Henry Barthes.

    Henry se perindă din şcoală în şcoală, împărtăşind moduri de cunoaştere, dar niciodată nu a stat suficient de mult încât să formeze vreo urmă de ataşament. O profesie perfectă pentru cineva care caută să se ascundă la vedere.

    Într-o zi, Henry ajunge la următorul lui "punct de lucru". La intrarea lui în această şcoală, o lume secretă de emoţii este trezită în el de către trei femei. O fată pe nume Meredith, o colegă, dra.Madison şi o prostituată, pe nume Erika, căreia Henry i-a oferit adăpost, luând-o de pe străzi pentru o perioadă. Fiecare dintre aceste femei, asemenea lui Henry, sunt într-o luptă pe viaţă şi pe moarte de a găsi frumuseţea într-o lume aparent vicioasă şi lipsită de dragoste.

Vezi trailer

 

Requiem for a Dream (2000)

Psiho Sexualitate

Regia: Darren Aronofsky 
Cu: Jennifer Connelly, Jared Leto, Marlon Wayans
Durata:102 minute Gen: Dramă

    Drogul... Atacă mintea, atacă trupul, atacă sufletul. După ce le-a ispitit, făcându-le să se simtă invincibile pentru o clipă, drogul își cere dreptul de călău distrugându-și victimele.

    În apartamentele insipide de pe plajele abandonate din Coney Island, patru vieți și poveștile lor...

    Sara (Ellen Burstyn) este o văduvă plinuță, obsedată de o emisiune de televiziune, la care primește o invitație de participare. Sara e indragostită de televizor și de ciocolată, cele doua mari plăceri ale vieții sale. Dar pentru a fi cât mai prezentabilă în fața națiunii, ea începe un drastic și periculos regim de slăbire, bazat pe niște pastile care la început par inofensive.

    Fiul ei Harry (Jared Leto) și prietena lui, Marion (Jennifer Connelly), învață să se cunoască căutând fiecare în celălalt șansa pentru evadarea din anii de izolare și suferință. După ce Harry și prietenul său cel mai bun Tyrone (Marlon Wayans) devin traficanți de droguri, cei trei tineri se simt invincibili și încearcă să se convingă singuri că pot renunța oricând la droguri și că nu sunt cu adevarat dependenți. Dar când omul lor de legatură este ucis iar Harry si Tyron rămân fără marfă și fără bani, situația lor începe să se deterioreze rapid. ( cinemagia.ro)

Vezi trailer

 

 

Incepțion (2010)

Psiho Sexualitate

Regia: Christopher Nolan Roluri 
principale: Leonardo DiCaprio, Joseph Gordon-Levitt, Tom Hardy, Ellen Page 
Gen: Acţiune/SF 
Durata: 148 minute

    “Incepțion” vine cu un concept extrem de interesant: furtul de idei/spionaj industrial în mintea unei victime sus puse, în timp ce aceasta visează. Agentul Cobb (Leonardo DiCaprio) este cel mai experimentat “hoț din vis”, care împreună cu o echipă formată din Arthur (Joseph Gordon-Levitt), Ariadne (Ellen Page), Eames (Tom Hardy), Saito (Ken Watanabe) si Yusuf (Dileep Rao) încearcă un nou procedeu: Incepțion.

    Acesta presupune “plantarea” unei idei în mintea unei persoane, moștenitorul miliardar Robert Fischer (Cillian Murphy), astfel încat victima să creadă că ideea îi aparține. Interesant este faptul că Nolan și-a stratificat această realitate paralelă a viselor după niște reguli destul de bine stabilite. Astfel, într-un vis de nivel 1, 5 minute din viața reală înseamnă o oră, iar dacă persoanele din visul de nivelul 1 adorm, ele pot intra intr-un vis de nivel 2.

    Din nivelul 2 se poate ajunge la nivelul 3 și așa mai departe. Cu cât se adâncește această pătrundere, cu atât subconștientul “victimei” va riposta mai vehement, depistând intrușii din mintea sa. Agentul interpretat de DiCaprio este un expert în acest domeniu, dar este bântuit de Mal (Marion Cotillard), soția sa moartă, care apare în mintea sa și a miliardarului care visează, amenințând să distrugă ìntreg planul.( cinematrix.ro)

Vezi trailer

 

Alfie (2004)

Psiho Sexualitate

Regia: Charles Shyer
Roluri principale: Jude Law, Omar Epps
Gen: Comedie
Durată: 103 min

    Filmul "Alfie" al lui Charles Shyer, cu acţiunea amplasată în New York, este un remake filmului britanic din 1966, cu Michael Caine în rolul principal. Interpretarea dată de Jude Law acestui personaj, într-o poveste adusă în zilele noastre, este reuşită. Alfie este un afemeiat egoist, fără regrete, care - aşa cum se confirmă în monologurile sale în faţa camerei - savurează fiecare nouă cucerire. Specialitatea lui este aceea de a intra şi a ieşi din vieţile femeilor, admiţând că intenţia lui este de a se culca cu ele. După ce îşi atinge scopul, găseşte motive pentru a nu-şi lua angajamente faţă de ele, părăsindu-le rănite în timp ce el trece la următorul chip frumos.

    Datorită limbajului uneori necizelat şi vulgar, puternicului conţinut sexual - atât explicit cât şi sugerat -, nudităţii şi folosirii drogurilor, Biroul pentru Film al Conferinţei Episcopilor Catolici Americani clasifică filmul L - adică limitat, respectiv film problematic chiar şi pentru adulţi. Asociaţia Americană pentru Filme îl clasifică cu R - adică acces restricţionat.(profamilia.ro)

Vezi trailer

Sliding Doors (1998)

Psiho Sexualitate

Regia: Peter Howitt
Scenarist : Peter Howitt
Gen: dramă
Durată: 105 min

    Are dragostea o marjă de eroare? Helen (Gwyneth Paltrow), o englezoaică sofisticată, directoare pentru relațiile cu publicul într-o firmă londoneză, este pe punctul de a afla dacă așa stau lucrurile. Viața ei pare bine pusă la punct. Are o ocupație interesantă și îl are pe Gerry (John Lynch), un romancier în ascensiune. Dar, în ziua în care, cu totul imprevizibil, Helen este dată afară din serviciu și se întoarce acasă mai devreme ca de obicei, viața să ia o întorsătură bizară. Mai precis, două întorsături bizare.

    Grabită să-i povestească lui Gerry ce zi proastă a avut, Helen ratează metroul, iar ușile glisante ale vagonului se închid, întrerupând continuarea potențială a drumului. Un necaz îl atrage pe altul: ea este agresată, dusă la spital și, într-un târziu, ajunge acasă unde Gerry tocmai face un duș. Dar, dacă Helen prindea metroul? Dacă da, ea s-ar fi așezat lângă un necunoscut plin de șarm (John Hannah) și imaginea lui ar fi urmărit-o. Dacă da, ea ar fi ajuns acasă, tocmai bine ca să-l găsească pe ușuraticul Gerry în pat cu fosta lui iubită, Lydia (Jeanne Tripplehorn).

    Două alternative ale viitorului evoluează către un unic și romantic deznodământ în DINCOLO DE UȘI, delicioasă poveste a călătoriei unei femei într-o oglindă modernă, drum la capătul căruia ea va înțelege că„dar dacă....?” e ceva ce ține de Viață însăși. ( cinemagia.ro )

Vezi trailer

The Bucket List (2007)

Psiho Sexualitate

Regizor: Rob Reiner
Scenarist: Justin Zackham
Genul:Drama / Comedie / Aventura
Durata: 97 minute

    Edward Cole și Carter Chambers sunt doi bărbați din medii sociale total diferite. Edward Cole este un om de afaceri cu o avere impresionantă, iar Carter este un mecanic auto foarte inteligent.

    Din cauza problemelor de sănătate, Edward se internează într-un spital , al cărui proprietar este. Intâmplarea face ca cei doi să fie colegi de salon, amândoi fiind într-o situație neplăcută: stare terminală a cancerului. Chiar dacă la început nu se acceptă reciproc, după un timp se hotărăsc să folosească ultimele lor luni de viață pentru a face toate lucrurile pe care le doreau, conform unei liste de dorințe creată de ei. Având în vedere că dispuneau de foarte mulți bani își puteau permite orice. Pe parcursul acestor luni cei doi devin prieteni buni, se ajută reciproc și într-un final își găsesc fericirea în viață.

    "Trei lucruri pe care să nu le faci niciodată la bătrânețe: să nu adormi în cadă, să nu irosești o erecție și să nu ai încredere într-o bășină". (cinemax.ro)

Vezi trailer

Mulholland Dr. (2001)

Psiho Sexualitate

Regizor: David Lynch
Scenarist: David Lynch
Genul: Mister / Thriller / Drama
Rating: interzis sub 16 !

    "E greu și chiar inutil să vorbești despre filmul de față, dar se pot spune câte ceva despre maestrul Lynch. N-am îndoieli că cineastul a fost prea puțin atent la partea comercială de dragul artei, că dacă era cu adevărat preocupat, se făcea vinovat de aceleași nelegiuiri ca și Cameron.

    E de necontestat faptul că ai nevoie de mult curaj pentru a face un asemenea film nu din cauza riscului încasărilor scăzute, ci pentru izbânda în chinurile creației unei opere care sondează atât de adânc în pshihicul ființei umane.

    Recent, am aflat că asociația criticilor din L.A. a întocmit un top cu cele mai bune filme ale primului deceniu din secolul XXI, top în care primul loc este ocupat de filmul de față. Nici eu n-aș fi putut face o altă alegere!" (EduardR)

Vezi trailer

 

The Borgias (TV series 2011)

Psiho Sexualitate

    Un serial Showtime de la regizorul filmului “Interviu cu un vampir”, Neil Jordan este o drama istorica facuta sa ne tina cu sufletul la gura si cu ceva adevar istoric. Serialul se vrea a fi un portret complex, ale uneia dintre cele mai intrigante si infame dinastii familiale. Seria incepe in momentul in care, capul familiei, Rodrigo, devine Papa, propulsandu-l pe el, pe cei doi fii machiavellici Cesare si Juan si pe fiica sa Lucrezia, sa devina cea mai puternica si cea mai influenta familiei ale Italiei in perioada Renasterii.

    Insa, toata puterea si influenta aceea duce catre moartea lor. Dupa cum a zis Machiavelli la un moment dat, despre prietenii lui, Borgianii: “Politica nu are treaba cu moralurile”. Laureatul Academiei, Jeremy Irons, il va interpreta pe Rodrigo, alaturi de el aparand si Francois Arnaud, Derek Jacobi si Colm Feore. (tvpedia.org)

Vezi trailer

 

 

Eyes Wide Shut (1999)

Psiho Sexualitate

Regia: Stanley Kubrick
Cu: Nicole Kidman, Tom Cruise
Gen film: dramă
Durata :159 minute

    Este ultimul film al regizorului american Stanley Kubrick, dar si ultimul film în care cei doi protagoniști, Tom și Nicole, mai erau soț și soție și în viața reală.A fost realizat în 1999, după un scenariu la care Kubrick a fost co-autor și care s-a bazat pe nuvela Traumnovelle din 1926 a dramaturgului și scriitorului austriac Arthur Schnitzler (un contemporan al parintelui psihanalizei.)

    Filmul, care a fost regizat, produs și co-scris de Stanley Kubrick, a fost și ultimul său film. Acțiunea filmului este plasată în jurul orașului New York City, urmărind aventurile cu conotație sexuală ale doctorului Bill Harford (Tom Cruise). Acesta fiind puternic lovit emoțional după ce descoperă că soția sa, Alice,(Nicole Kidman) avusese o afacere sentimentală cu un an înainte, caută să absoarbă șocul prin participarea sa activă la o orgie mascată a unui cult ascuns.

Vezi trailer

 

 

The Invention of Lying (2009)

Psiho Sexualitate

Regizori: Matthew Robinson Ricky Gervais
Scenaristi: Matthew Robinson Ricky Gervais
Genul: Comedie
Durata: 100 minute
Rating: interzis sub 12 ani

    Acțiunea filmului este plasată într-o societate din zilele noastre dar fictivă și pe deasupra și utopica, in care, vă vine să credeți sau nu, toata lumea spune numai adevarul gol-goluț. Pentru simplu motiv că nimeni nu a mintit vreodata, deci fără nici un fel de imaginație, în concluzie viata de scenarist al lui Mark Billison (Ricky Gervais) este una nu tocmai de dorit pentru că fără imaginație, rămâne doar o înșiruire exactă a faptelor istorice exact asa cum s-au petrecut în trecut iar eroului nostru îiu revine anul 1300 unde singurul eveniment notabil a fost o ciumă. Scenaristul nostru este un barbat, clar, lipsit de orice fel de succes, trecut de 40 de ani, cu un aspect fizic nu tocmai de june prim și fără sclipiri de inteligență, cu o viziune despre viitor destul de pesimistă.

    Apoi vine momentul în care descopera, ca noi toți de altfel, MINCIUNA și începe să o foloseasca în interes personal, incercand de la seducții (Jennifer Garner) la povești care mai de care, mai colorate și pline de adrenalină(nu scapă nici Biblia). Astfel, existenta ștearsă a acestui ”tăntălău de serviciu” ia o întorsătură plină de peripeții.

Vezi trailer

 

 

The English Patient (1996)

Psiho Sexualitate

Regizor: Anthony Minghella
Scenaristi: Anthony Minghella Michael Ondaatje
Genul: Razboi / Drama / Dragoste
Durata:162 minute

    Pacientul Englez este povestea impresionantă a contelui cu meserie de cartograf Almasy (Ralph Fiennes) si a dureroaselor lui ”călătorii în trecut” unde a întâlnit o dragoste (Kristin Scott Thomas) care i-a marcat viața, el trăind un prezent înecat în morfină, fiind ars ingrozitor dupa ce avionul lui a luat foc undeva deasupra deșertului Sahara. Este în grija unei asistente pe nume Hanna (Juliette Binoche) si perturbați în liniștea războiului de David Caravaggio (Willem Dafoe) un căutător al unor posibile răspunsuri despre trecut.

    Un film ca o călătorie plină de mistere în deșertul Saharei, o idila, o aventură, un mister, lucruri interzise, retrăiri și rememorări, intr-o acceptare a destinului tragic a legaturii idilice, tragismul personajelor din finalul aducerilor aminte reflecta conditia omului intr-un spatiu exotic: trairea apogeului vietii in acest spatiu, urmat de "pedeapsa" pentru faptele libertine..(text adaptat după Cryss 190)

Vezi trailer

 

 

A.I. - Artificial Intelligence

Psiho Sexualitate

A.I. (2001)
Regia Steven Spielberg
Cu: Haley Joel Osment, Jude Law
Gen film: Dramă, SF
Durata: 145 minute
Premiera in Romania : 05.10.2001

    Filmul descrie o viitoare certitudine a Terrei, resurse limitate, alimente de plastic și viața de zi cu zi , sub lupă cu thenologia ca vârf al civilizației. In toate aceste contexte, este prezent produsul cercetărilor tehnologice: robotul dar ultima redută necucerită de robotică rămâne sentimentul, emoția, dragostea.

    Cybertronics Manufacturing îl prezintă pe David (HALEY JOEL OSMENT) un roboțel programat să iubească. David este adoptat de către un angajat de la Cybertronics (SAM ROBARDS) și soția sa (FRANCES O’CONNOR), al caror copil a fost criogenizat pentru a fi tratat de o boală incurabilă, atunci când timpul și medicina v-a permite acest lucru. Problemele apar atunci când dragostea programată și necondiționată a roboțelului față de ”mama” lui se confruntă cu cea umană a băiatului vindecat.

    David pornește într-o călătorie, alături de un alt robot care a pierdut în lupta cu sentimentele umane (JUDE LAW) pentru a afla cui aparține cu adevărat, descoperind o lume în care omul, cu paleta lui de sentimente, își dă în petic ca deobicei.

Vezi trailer

 

 

Psiho Sexualitate

American Beauty

Regia : Sam Mendes
Cu :Kevin Spacey, Annette Bening
Gen film :Dramă
Durata: 121 minute

    O comedie neagră în toată regula și care mai are titulatura și de film cult. O descriere, ”a la carte” a mult titratei crize, ce lovește bărbatul în jurul vârstei de 40 de ani. Filmul este istorioara lui Lester Burnham (Kevin Spacey), bărbatul cu scuza biologică a crizei, ce-si permite luxul de a-i curge balele mai ceva ca la un puber cu acte în regulă, după o apetisantă adolescentă,care din fericire este și cea mai bună prietenă a fiicei sale.

    Simțurile o iau razna, iar Lester, uită de rolurile sale cotidiene (tată si soț ) și face pe dracu în 4 pentru a mișca ceva și în adolescenta mai sus, Angela (Mena Suvari). Contradicții sufletești și trupești, mariajul cu soția sa, Caroline (Annete Bening) în cumpănă, iar relația cu fiica sa Jane (Thora Birch), tipică ca și conflict între generații. Un film ce merită văzut și revăzut, atât pentru mesajul transmis dar și pentru acuratețea imagistică a crizei vârstei mijlocii.

Vezi trailer

Vizionare plăcută!

 

 

Psiho Sexualitate

Closer – Ispita (2004)

O radiografiere a inter-relaţiilor romantice dintre patru oameni în Londra zilelor noastre - Anna, fotograf (Julia Roberts); Dan, scriitor dar unul mai ratat și cu necrologuri la activ (Jude Law); Alice, chelneriţă cu ceva aptitudini de striptease(Natalie Portman); şi Larry, dermatolog și atât (Clive Owen)

Filmul descoperă chimia atracției lor sexuale şi pericolele intimităţii dar nu în imagini explicite de văzut după miezul nopții, ci într-un limbaj verbal crud ca realitatea; dialogurile având o încărcătură de natură sexuală pe care nu o poți ușor digera, dar este un exemplu de masochism în care mulți ne regăsim în numele lui „vreau să știu tot”, ”vreau să știu adevărul” fără să fim niciodată pregătiți pentru consecințele cunoașterii (unii au fost dați afară și din Rai pentru o așa imperativă nevoie)

O întrebare pentru cei care l-ați vazut..Larry când vine acasă de la ceva congres, minte în legătură cu aventura cu o prostituată sau spune adevărul?

Closer - Ispita (2004)- vezi trailer

Regia: Mike Nichols

Roluri principale: Julia Roberts, Jude Law, Natalie Portman, Clive Owen

Gen: Drama

Durata: 98

Rating: O (R)

Producător: Icarus Productions

Premiera în România: 04.03.2005

Sit oficial: http://sonypictures.com/movies/closer/

IMDB: info imdb

Filmul lunii

 

In primul muzica semnata de maestrul Ennio Morricone, iar regia semnata de Giuseppe Tornatore. Filmul pare la inceput, plictisitor dar doar in aparenta ...

Detalii >

Cartea lunii

Psiho Sexualitate

Minciuni pe canapea 

Îşi poate pierde un psihiatru minţile? Poate fi el păcălit, sedus, manipulat chiar în timpul şedinţelor în care ar trebui să deţină controlul asupra ...

Detalii >

Albumul lunii

Psiho Sexualitate

Dead can Dance 

Dead Can Dance s-a format in Melbourne, Australia, in August 1981 cu Paul Erikson la chitara bass, Lisa Gerrard pt vocal ...

Detalii >