"Un om fără amintiri este ca un cimitir în care numele morților lipsesc de pe cruci" 

Tudor Mușatescu

    Sunt momente în care prezentul lasă o ușă deschisă către un musafir, deobicei unul prăfuit de timp și nedorit.. trecutul. Spun nedorit, pentru că nimeni nu recomandă ca prezentul să fie doar o gazdă umilă și supusă a trecutului ci doar un foarte apropiat prieten..dar să fiu mai explicit..

    Am dat peste un termen care m-a pus serios pe gânduri și anume reminisence and life review therapy ( se construiesc minibiografii din poze, filmulețe..orice numai amintiri să fie și le folosesc în demență, alzheimer, depresii..) Până aici totul ok până la întrebarea..dacă nu ai cu ce? Imi veți răspunde că nu este posibil așa ceva..da posibil dar la unii vor avea de unde alege iar la alții un pic de pauză..

    Buun și acum spuneți-mi, vă rog, ce amintiri notabile lasă un TV? Ce amintiri poate să lase rutina, cearta, așteptarea? De ce nu v-a venit niciodată în cap să vă imortalizați cum vă uitați la știri sau o ședință de birou, sau când scrii nu-știu-ce rapoarte la doișpe noaptea? Ce amintiri își construiesc cei care petrec 5, 6, poate chiar 10 ani la un loc de muncă pe care îl urăsc din toți porii și în fiecare dimineață o iau de la capăt? Ce răsunătoare amintiri zămislești într-o căsnicie de 20 de ani în care nu ai avut în cap altceva decât că: așa trebuie, ce zice lumea, nu o fac pe mama de rușine..?

    În caz că nu știți, vine vremea când prezentul nu mai este capabil să ofere nimic altceva decât așteptarea iar companionul este trecutul. Musafirul ce venea odinioară pe ușa din spate, acum este rezident permanent intrat prin ușa din față și poate aduce cu el de la regrete la dulci melancolii și ghici de cine depinde?

psih Daniel Popescu