Skip to main content

CU SACUL PE UMERI...

    Inevitabil, sărbătorile de iarnă sunt considerate prilej de uniune familială, inclusiv cu cercul lărgit și moment de aplecare asupra agendei telefonului mobil, intr-o apucătură demnă de cartea recordului, de a arăta tuturor că noua ne pasă. O fi și așa ceva dar nu pot să generalizez așa ca nesimțitul, deși aș avea toate argumentele... 

    Știu doar că, în atmosfera încălzită de febra Crăciunului/Anului Nou, printre sute de mașini din trafic, locuri de parcare lipsă, cozi la case de marcat si beculețe predominant intermitente, dătătoare de posibile epilepsii cu viziuni laponice a sugubățului Mos, sunteți toți cei care... toți cei pentru care cuvântul singurătate strigă cel mai tare și atârnă cel mai greu. O singurătate posesivă, extrem de exclusivistă, cu un egoism vorace și un strigăt surd, rece și personal, un cuplu fidel și disfuncțional... doar tu și ea. 

    În forfota comercialului prezent, a teatralității greu de ocolit a tot ce a mai rămas din spiritul Crăciunului, sunteți voi: actori de conjunctură în rolul lui "trebuie să zâmbesc" sau " trebuie să par fericit "..., dar fie vorba între noi, nimic nu trebuie dar asta este altă poveste. Câteodată am aroganța să pretind că știu prin ce treceți, că bolnăvicioasa alianță în care vă scăldați nu îmi este străină si că am armele pentru a declanșa motivul infidelității pentru început, dar până acolo sunteți voi, pășind spre treapta scărilor către golirea imfamului sac! 

    Acum că am început un nou an, mă bucur că cei mai mulți dintre voi au ales scările, urcușul și nu au îngroșat statistici, nu au ales pervazul sau frânghia, chiar dacă singurătatea trăită și golul interior împingeau de zor pentru un astfel de final. 

    La Multi Ani !