Nu ne naștem părinți știu asta, și mai știu că nu este vreo școală pe care să o absolvim si care să ne certifice faptul că ne vom crește copiii perfect și că toate greșelile părinților noștrii nu le vom repeta. Suntem subiectivi plini de emoții, pot înțelege asta și uneori exagerat de precauți cu ei în lungul drum ce l-am ales, bazându-ne pe ideea de a lăsa pe cineva în urma noastră. 

Ce nu înțeleg este atunci când începem să dorim dacă se poate cumva, copiii noștri să fie undeva la granița dintre omenesc și supraomenesc, adică un fel de super eroi imbuibați cu tot felul de abilități fizice și psihice mai mult sau mai puțin necesare, important este să le dețină. Adică să vorbească niște limbi străine, să știe să cânte la ceva cu vocea sau cu restul, să fie mici genii în ale sportului și de ce nu și la matematică, să știe la tot și la toate..aaa să fie fericiti, să fie liberi, să se descurce foooarte bine peste tot dar în același timp să fie obedienti, cuminti și ascultători, să nu ne facă probleme, să nu fie timizi și cu nu-știu-ce sensibilități, să fie populari și cu prieteni mulți și de calitate, dar să fie acasă în pat la ora 8 seara. 

Să dorească să devină exact ce ne dorim noi, să fie fericiți exact când și cu cine ne dorim noi, să facă meseria pe care noi o considerăm cea mai potrivită și să fie înalți și cu ochi albaștri, asta chiar dacă noi nu depășim 1 m și 50 de cm pe tocuri, cemai… un fel de hibrid între noi și vreo rasă extraterestră ajunsă la un stadiu evolutiv superior.

Eu cred ca nimic nu este de calitate așa cu sacul, la grămadă, să fie că, că ne permitem iar scopul nostru ar fi recomandat să fie simplu: un copil fericit, niciodată nu am auzit ca fericirea să fie compusă din multe multe și complexe chestii, doar lucruri simple și mărunte, de bun simț atât.Daaar care o fi rețeta? Aia exactă și cu liniuțe?Există pe undeva? Nu nu există dar câteva ponturi am să vă mai spun, într-o altă picătură…

al dvs psih. Daniel Popescu