Am trecut cu toții prin clipe de mutism selectiv, momente de tăcere, în care cuvântul dacă răzbea din ghearele autocenzurii ar fi provocat răni deschise și greu vindecabile. Mult titrata comunicare de această dată este pusă în genunchi cu fața la perete iar în picioare și cu pistolul la tâmplă este liniștea. O liniște forțată cu un zgomot greu de tolerat, o apăsare constantă, imbecilă și goală… tăcerea mieilor transformați în lupi după ani de căsnicie. Cel înțelept cedează? Nu știu...Știu doar că îți vine să spargi ceva, îți simți sângele otrăvindu-se inexplicabil acrindu-te ca o lămâie necoaptă. Apoi iluzia nedreptății pe care o trăiești face clipele să pară ani, fără să intuiești nici măcar pentru o secundă că liniștea celuilalt este o crudă aparență și cuvintele plumbuite stau la gura țevii gâtului așteptând declicul.

    Nici nu știi cine începe... cert este că liniștea este sfâșiată pe rând de tine, de ea și aruncați unul în celălalt cuvinte negre începând cu reproșuri, acuzații, epitete, adjective și terminând cu bătălia ultimului cuvânt. Ce ghinion cu coloratura limbii române, mulți decibeli, chipuri schimonosite și multă salivă, un spectacol vizionat din primul rând de copiii tăi. Se lasă cu greu cortina și din nou tăcerea, culminând cu dormitul separat sau cur în cur - că tot vorbeam de coloratură.

    Da, o altă ceartă conjugală și totuși "care paștele măsii a fost motivul?" Nici nu-l mai ști foarte clar iar de soluții pentru probleme ce să-ți spun... zac îngropate în spatele casei. Trist, cuvintele au răzbit și au provocat răni, ție, relației și copiiilor tăi, încă o cărămidă în fundamentul educațional, ce să zic, ai spus cuvinte pe care le regreți și ți-ai hrănit încă o dată orgoliul, ai fost învingător cu ultimul cuvânt de partea ta, superb!

    Ce crezi că se întâmplă dacă lași ”comunicarea” în colț iertând-o mai târziu? Dacă înghiți ghemul de cuie și lași tăcerea să vorbească? Dacă decizi că e momentul pentru ca aparenta liniște să supraviețuiască până când acritura din sânge dispare? Dacă închizi ușa și amâni momentul ? Incearcă și poate vei fi un bun exemplu, iar cărămida pusă de tine va clădi și nu va fi punctul vulnerabil nici în relație dar nici în educația copiiilor tăi. Fă săpături și dezgroapă soluțiile ”din spatele casei”, cu toții am trecut prin așa ceva și evident , cică, ne și pricepem dar ține minte că uneori nu strică să întrebăm un specialist.

Psih. Popescu Daniel